Prima drumeție cu mama

De fiecare dată când sunt plecat într-o drumeție montană, există o persoană care mă așteaptă acasă cu sufletul la gură și se roagă să nu am parte de evenimente negative sau de vreme rea. Acea persoană, după cum v-ați dat seama, nu este altcineva decât mama.

De mult timp i-am propus mamei să mă însoțească într-o drumeție montană cu un grad redus de dificultate și în ciuda faptului că era încântată de invitație, nu a reușit să o onoreze din diverse motive, până într-o zi în care am primit un răspuns afirmativ și a decis să mi se alăture într-o tură, până la cabana Piatra Mare.

De asemenea, doamna Angela, o vecină și o prietenă de-a mamei care îmi vizitează des pagina de blog pentru a fi mereu la curent cu ultimele cărări pe care le-am străbătut și pentru a admira peisajele de care mă bucur de fiecare dată când sunt plecat de acasă, la invitația noastră și-a exprimat dorința de a ne însoți în această tură.

Astfel, sâmbătă dimineața la ora 05.45 savurăm ceaiul negru sau cafeluța de înviorare, iar la 06.00 plecăm la drum exact cum planificasem cu o seară înainte...Toate bune si frumoase până când ajungem la benzinărie ca să cumpărăm rovinieta și constat că nu am talonul...Bineînțeles că mama, binevoitoare de fel, a luat talonul și l-a pus într-o altă poșetă care de altfel era acasă, ceea ce ne-a determinat să facem o cursă suplimentară pentru a recupera actele.

În cele din urmă, scumpa și confortabila noastră mașină ne duce la destinație, mai precis la cabana Dâmbu Morii, loc unde va trebui să o părăsim pentru câteva ore. Pornim voioși la drum prin pădurea fermecată, străbătută de razele soarelui, care și-a făcut apariția cu dificultate, probabil fiindu-i greu să se dezmorțească după o noapte lungă și rece.

Desi mama era cea care a impus ritmul de mers, pot spune că a fost peste așteptările mele și am urcat constant, fără pauze, până la prima băncuță unde am savurat un sandwich și ne-am tras un pic sufletul.

Mama în polar albastru, doamna Angela în geacă roșie

După câteva minute de mers apar primele petice de zăpadă, care deveneau din ce în ce mai dese cu cât luam mai multa altitudine.

În ciuda efortului depus și a energiei consumate, la băncuța unde se întâlnește traseul nostru cu cel care străbate Prăpastia Ursului, nu am făcut niciun repaus și asta doar din dorința mamei. Deși am rămas surprins pe moment i-am respectat decizia și am continuat traseul.

Prin pădure stratul de zăpadă devenise destul de mare și nu de puține ori ne-am afundat în zăpada care ne ajungea și până la brâu, însă în cele din urmă părăsim pădurea și ajungem în Livada Mare, unde peisajul se schimbă și avem parte de o priveliște care ne face să uităm de greutatea ce ne apăsa în picioare.

După ce am stăbătut și ultima porțiune de pădure am ajuns pe culmea care ne conducea către cabana Piatra Mare, unde am fost primiți fără lătrături de vechii mei prieteni, din rasa ciobănesc unguresc.

Odată ajunși la cabană am constatat că suntem primii turiști sosiți și ca de obicei am avut parte de o primire călduroasă din partea cabanierilor, unde am savurat câte un ceai și o ciorbiță de legume, după care a urmat ospățul propriu zis cu merindele aduse de acasă. Între timp au început să își facă apariția mai multe persoane, iar după o trândăveală destul de lungă ne-am hotărât să coborâm spre mașină spre dezamăgirea mea care aș fi vrut să ajung până pe vârf, însă m-am supus majorității și am pornit la vale.

 

Eu cu mama, în apropierea cabanei

În drumul spre Dâmbul Morii s-a simțit faptul că dispăruse oboseala, astfel încât buna dispoziție ne-a însoțit pe tot traseul, care în ciuda faptului că era lung, a fost mai plăcut de bătătorit decât la urcare.

De asemenea ne-am pierdut și din concentrare și involuntar am părăsit poteca de multe ori, astfel că am fost nevoiți să înotăm un pic prin zăpadă.

Tura, zic eu că a fost una reușită, în ciuda traseului destul de lung și oarecum anevoios datorită stratului mare de zăpadă, însă cel mai important este că vremea a fost de partea noastră și că nu am avut parte de critici din partea participantelor la tură...Sper eu că mi-am făcut datoria cu brio din postura de ghid.