Relaxare pe creasta Pietrei Craiului

De ceva timp plănuiam să îl duc pe Cristi pe creasta Pietrei Craiului, fiind convins de faptul că are o slăbiciune pentru sporturile extreme, motiv pentru care am ales să facem acest traseu, fiind un pic mai tehnic decât ceea ce făcuse el până în acest moment.

Îmi amintesc că am început cu stângul tura, astfel încât în momentul în care eram pregătiți să pornim la drum, am observat că nu am aparatul foto la mine, motiv pentru care m-am întors acasă pentru a-l recupera.

În cele din urmă ajungem în Zărnești, lăsăm mașina la Gura Râului și chemăm un taxi care avea să ne ducă până la Cabana Plaiul Foii de unde începea traseul nostru spre creastă. Din păcate am început să perseverez în greșeală și în apropierea cabanei Plaiul Foii mi-am dat seama ca aparatul foto ramasese în mașina lui Cristi și eram în mare dilemă întrucât nu știam ce să aleg: să fac creasta pur și simplu de dragul turei sau să ma întorc după aparat și să aleg un alt traseu de la Fântâna lui Botorog...un lucru era sigur...nu mai faceam încă un drum cu taxi-ul pt că ne usca de bani, iar noi treceam printr-un moment de criza...Am analizat bine situația și am hotărât că ar fi mai bine să ne întoarcem după aparat, în special pentru liniștea mea sufletească.

Până la urmă urcăm pe la Fântâna lui Botorog spre Poiana Zănoaga și Cabana Curmătura, urmând să continuăm traseul spre vf. Turnu, în vederea parcurgerii Crestei Nordice a Pietrei Craiului. Traseul până în Poiana Zănoaga l-am parcurs într-un ritm alert, fără popasuri, deși o pauză la izvorul din apropierea poienii era foarte benefică, deoarece urma cea mai solicitantă porțiune din traseul spre cabana Curmătura.

Fântâna lui Botorog

 Odată ajunși în Poiana Zănoaga puterile noastre înclinau spre epuizare, motiv pentru care am luat micul dejun, dar asta abia după ce am trecut cu emoții pe lângă o stână unde am încercat să nu îi supărăm pe câinii care își făceau treaba cu profesionalism..:)

În Poiana Zănoaga

 

Priveliște spre Creasta Pietrei Craiului

 

  Ajunși la cabana Curmătura am servit rapid un ceai după care ne-am urmat traseul fără să pierdem prea mult timp ținând cont de faptul că ne aștepta un drum destul de lung până la refugiul Grind, loc pe care ni l-am propus ca destinație.

 Raze de soare prin pădure

După circa 20 de minute ajungem în Șaua Crăpăturii, loc de bifurcație a unui număr de trei trasee, iar noi alegem să părăsim șaua prin stânga, urmând să parcurgem traseul spre creasta nordică a Pietrei Craiului.

 Priveliște spre Valea Crăpăturii și Acul Crăpăturii

 În Șaua Crăpăturii

 După ce am traversat câteva porțiuni dificile prin pădure datorită trunchilor de copaci căzuți, am ajuns în zona de grohotiș și a stâncilor masive, de unde începe urcușul propriu-zis spre vârful Turnu.
 

 

După puțin timp începe și partea fascinantă a traseului, cel puțin pentru Cristi, în care stânca ne pune la încercare aptitudinile pentru alpinism, dar care nu ne creează probleme tehnice, astfel că plăcerea de a pargurge acest traseu este în continuă creștere.
 

 Priveliște spre Piatra Mică și orașul Zărnești

 Orașul Zărnești

Piatra Mică (vf. - 1816m)

 După un urcuș susținut care ne lasă fără suflu, ajungem în cele din urmă pe vf. Turnu (1923m) sau Turnul Pietrei cum mai este numit, care de altfel este primul vârf pe care îl atingem în traseul nostru...Liniștiți de faptul că am ajuns pe creastă și suntem în grafic cu timpul, ne bucurăm de peisaj și savurăm câte o ciocolată. 
 

 Vântul a început să își facă apariția, motiv pentru care ne-am continuat în grabă traseul și ocolim prin pădure vf. Padina Închisă, urmând să ieșim din nou pe creastă în Șaua Padinei Închise (1955m).
 

 Priveliște spre Padina Închisă

Traseul de creastă

 Datorită vremii instabile am accelerat spre refugiul Ascuțit, atingând alte două vârfuri din traseul nostru și anume vf. Padina Popii (1970m) și vf. Ascuțit (2150m).
 

 La refugiul Ascuțit vreau să zic că ne-a trăznit pe amândoi o lene de care nu am mai reușit să scăpăm, motiv pentru care am montat cortul și am hotărât să ne odihnim. Principalul motiv în luarea acestei decizii a fost vremea urâtă care s-a așternut peste creastă, însă ce-i drept peste 30 de minute vremea și-a revenit și am fi putut continua traseul, însă noi ne bazam pe vremea frumoasă ce urmă să fie în ziua următoare. Știu că e rușinos, însă de la 13.30 și până a doua zi de dimineața am stat aproape tot timpul în cort, cu mici excepții în care ne-am mai dezmorțit și noi...A fost cu adevărat o tură de odihnă...La un moment dat Cristi mi-a dat deșteptarea auzind tot felul de foșnete pe care le asocia cu zgomotul facut de un moș martin, însă l-am liniștit spunându-i că sunt șanse minime să ajungă un urs în zona refugiului, zgomotele provenind probabil de la vreo capră neagră. Nu după mult timp schimbăm rolul și  îl trezesc eu pe Cristi, întrucât asociam vocile unor turiști care poposeau la refugiu cu a unor persoane cunoscute, înșelându-mă de această dată.

Refugiul Ascuțit

O parte din creasta pe care am parcurs-o

Creasta învăluită de nori

 

 Mare de nori

 Admirând peisajul

 Capra care l-a trezit pe Cristi

 Apus de soare

 Seara am făcut o supă la primus, iar după încă o masă copioasă am avut parte de un somn lung și dulce...A fost pentru prima dată când am reușit să dorm atât de mult pe munte..Nici acum nu îmi pot explica cum am reușit.

Dimineața vremea era destul de rece și posomorâtă, iar vântul bătea puternic, motiv pentru care am decis să coborâm spre cabana Curmătura prin Padinile Frumoase, traseu în care am întâlnit foarte multe garofițe ale Pietrei Craiului, flori pe care le întâlnești doar în acest masiv și care mi-au ieșit în cale pentru prima data de când merg pe munte.

În timp ce ne luam rămas bun de la refugiu

 

 Garofițele Pietrei Craiului

 

 La cabana Curmătura am ajuns în mijlocul unei aniversări de naștere, însă ne-am mulțumit cu o ciorbiță caldă, în ciuda tortului apetisant care ne făcea cu ochiul de pe masa alăturată, unde am avut parte de multe momente haioase în care amândoi eram greu de oprit din râs. (Noi când suntem la un loc, suntem exact ca Pic și Poc...:) ).

 La întoarcere am preferat să schimbăm un pic traseul și am decis să coborâm prin Prăpăstiile Zărneștiului, traseu care cel puțin mie îmi displace, probabil datorită drumului lung și anevoios care trebuie parcurs până la Gura Râului.
  

 Prin Prăpăstiile Zărneștiului

 Deși planurile făcute acasă nu s-au potrivit cu cele de la fața locului, a fost totuși o tură reușită în care am avut parte de multă odihnă, momente vesele din belșug, iar vremea s-a comportat corespunzător fără să avem parte de ploaie sau descărcări electrice.