Piatra Mare - Prăpastia urșilor 24-25.07.2010

Cu ceva timp în urmă m-am înscris într-o tură prin intermediul site-ului www.carpati.org, având ca destinație masivul Ciucaș. Înainte cu o zi am fost anunțat că tura va fi amânată din cauza prognozei meteo, iar cum bunul meu prieten Andrei este mereu bine informat cu privire la toate modificările ce intervin pe site, m-a sunat și mi-a propus să mergem în Piatra Mare, cu scopul de a mă iniția în alpinism.

Nu am stat pe gânduri și am acceptat imediat, mai ales datorită faptului că nu de mult mi-am cumpărat câte ceva din echipamentul necesar practicării acestui sport.

La tură au mai participat doi prieteni de-ai lui Andrei și anume Tibi și Omar.

Pârâul Șipoaiei, deși nu este foarte spectaculos, a fost principalul factor pentru care traseul parcurs până în Prăpastia urșilor a părut a fi unul ușor și relaxant, atrăgându-ne mereu privirea spre apele lui învolburate și spre cascadele pe care le formează în cursul lui.

Odată ajunși ne încărcăm energiile cu o ciocolată de casă și pregătim echipamentul de alpinism, timp în care eu trăgeam cu ochiul pentru a fura meserie de la Andrei, astfel încât am învățat și eu să fac anumite tipuri de noduri.

Vremea pare a fi una minunată, motiv pentru care fiecare dintre noi se relaxează, prin difrite metode, cum ar fi: Andrei vorbește la telefon, eu fac poze, iar Tibi și Omar sunt furați de profunzimea gândurilor.
Traseul ales a fost Hornul Frumos, traseu de dificultate 3A, pe care Andrei se pregătește să îl parcurgă primul, el fiind persoana cu cea mai mare experiență dintre noi.

Pentru început fiecare dintre noi a urcat până deasupra unei săritori, unde Andrei a montat o manșă, eu unul chinuindu-mă destul de mult în lupta cu stânca, care s-a dovedit a fi prietenoasă în cele din urmă.
Andrei în timp ce făcea traseul
Eu în luptă cu o săritoare
Tibi
Andrei la filat
Omar
După micul antrenament, Andrei și-a luat inima în dinți și a încercat să facă traseul complet, însă nu știu ce l-a determinat să renunțe pe ultima sută de metri, având în vedere că a parcurs pasajele cele mai dificile. Din păcate pentru mine nu am avut ocazia să merg pe urmele lui Andrei, întrucât a început ploaia și traseul devine mai dificil atunci când stânca este udă.

Andrei în ramonaj
Eu în timp ce îl filam pe Andrei

Andrei admirând traseul parcurs
După ce s-a potolit ploaia, am făcut primul rapel din viață fără un antrenament în prealabil, însă indicațiile lui Andrei au fost de mare folos, iar eu am coborât în siguranță și fără emoții.

Eu în rapel
Spre amuzamentul lui Omar am aterizat direct într-o tufă cu urzici, care în loc să mă tragă mai aproape de stâncă a considerat că e mai haios să se uite la mine și de ce nu să mă fotografieze...:)
Andrei în rapel
Ce-i drept nu mă mai săturam de coborât în rapel și astfel am mai făcut încă două coborâri
În timp ce ploua, am reușit să adunăm niște lemne, după care am făcut un foc pe cinste în timp ce norii se revărsau asupra naturii. În timp ce prăjeam niște cârnați, un ,,cetățean turmentat", ud leoarcă ne-a vizitat, acesta urcând spre vârf, acolo unde era așteptat de prietenii acestuia.

A fost o seară frumoasă în care poveștile din jurul focului nu au lipsit, iar buna dispoziție a fost mereu aproape de noi.

În cele din urmă fiecare s-a dus la culcușul lui, Omar și Tibi în cort, iar eu și Andrei am dormit sub cerul liber, ocrotiți de stâncă împotriva ploii reci și ude, în timp ce admiram fulgerele și încercam să adormim sub muzica naturii.

Culcușul meu și al lui Andrei, dimineața pe la 08.00

A doua zi am plecat relativ devreme, mergând pe jos până în Brașov, unde a urmat a doua rundă a potopului, astfel încât nu am ajuns prea uscat acasă.

Pentru a vedea jurnalul lui Andrei, click aici: http://www.ad078.com/piatra-mare-prapastia-ursilor-2426072010/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu