Dupa doua saptamani de antrenament, se apropie ziua cand trebuia sa imi fac rucsacul pentru parcugerea crestei Făgăraș, insa un telefon venit de la Andrei mi-a stricat planurile și mi-a spulberat unul din visele mele. Dând vina pe prognoza meteo a hotărât să anulăm tura și să mergem pe un alt traseu, având în vedere că oricum eram în concediu. Nu știu cum au reacționat ceilalți participanți, cu care ar fi trebuit să parcurgem creasta Făgărașului, însă eu am fost foarte dezamăgit.
În cele din urmă Andrei a hotărât ca vineri să mergem din nou în Prăpastia Urșilor din Piatra Mare să facem un traseu de cățărat, a doua zi să mergem în Bucegi pentru o vale de abrupt, iar duminică să parcurgem creasta Iezerului. Nu suna deloc rău, astfel încât am acceptat imediat ideea unui nou traseu și se pare că și ceilalți participanți au acceptat, chiar dacă gândul le zbura pe vârfurile semețe ale Făgărașului.
Astfel vineri am mers în Piatra Mare doar eu, Andrei (Constanța) și Dragoș (Sibiu), întrucât Marius și Lucian (ambii din Focșani) fiind ocupați cu probleme de serviciu ne-au onorat cu prezența începând cu ziua de sâmbătă.
Ca niciodată am început să urcăm pe traseu destul de târziu, în jurul orei 14.00-14.30, însă acest lucru ne-a motivat mai tare și am urcat cu pas mărit ca să avem timp de ceva trasee până la lăsarea întunericului. Trebuie să recunosc că aveam un rucsac destul de greu, în care nu lipseau nici măcar proviziile de apă, în ciuda faptului că în apropierea locului de campare era un izvor.

Traseul nu a fost foarte greu, cu excepția unui pasaj unde cel puțin eu m-am simțit mult mai bine asigurat, însă am realizat că se putea trece destul de ușor peste el.
Andrei

Dragoș

Dimineața ne-am trezit devreme și trebuie să recunosc că nu m-am odihnit foarte bine și am plecat spre Dâmbul Morii, acolo unde urma să ne întâlnim cu Marius și Lucian.

Valea Mălinului

Inițial trebuia să ieșim pe Brâul Mare al Coștilei și să coborâm pe valea Priponului, însă am ratat intrarea pe brâu și așa ne-am hotărât să urcăm pe platoul Bucegilor și să coborâm pe valea Albă.
Coștila

Crucea Eroilor de pe Caraiman

Dimineață ne-am trezit cu toții odihniți, cu excepția lui Andrei care a ales să doarmă în mașină și se pare că nu a făcut o alegere prea bună, fiind destul de buimac de dimineață.

La cabană am servit câte două căni de ceai din partea casei, după care, după care am primit informațiile necesare pentru parcurgerea traseului nostru de la cabanierul care s-a dovedit a fi foarte de treabă.
Dragoș și Lucian, printre raze de soare

Priveliște spre Piatra Craiului

Reacția lui Lucian la aflarea veștii

Dragoș ne-a făcut o surpriză și a scos din rucsac singura bere care a supraviețuit, pe care am savurat-o cu toții și care ne-a prins excelent.

Dimineața ceața a râs de noi și ne-a lăsat să ne învârtim în cerc timp de o oră, când am constatat că am ajuns exact în locul în care au fost montate corturile.Încercăm să ne orientăm mai bine și pornim pe traseul corect, după care ieșim din ceață și nu mai avem probleme cu orientarea.

După o ședință foto prelungită își fac apariția și Lucian cu Andrei

Nu știu ce s-a întâmplat cu Andrei, însă a prins o viteză fantastică spre cabana Voinea, iar eu pur și simplu am alergat după el și am reușit să îl ajung la o stână unde el s-a hotărât să facă un popas, după care am reușit să țin pasul cu el până la cabană, unde am mâncat o ciorbă de văcuță (nu foarte proaspătă) și am băut un suc.
În drum spre casă au început problemele cu soțiile/prietenele...unii trebuiau să ia niște genți din Tohan și nu prea aveam unde să le punem în mașină, noi fiind foarte înghesuiți, alții nu au participat la deschiderea anului școlar a copilului, iar alții erau supărați că nu erau așteptați acasă cu colțunași.
Oricum oboseala și-a spus cuvântul, iar după 4 zile de mers pe munte am dormit buștean din momentul în care am ajuns acasă până a doua zi când a trebuit să mă întorc la serviciu.
Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/3-munti-in-4-zile/