Ovidiu's Travel Photography

Piatra Mare 27.11.2011 - Plimbare si fotografie

2012-01-14T11:45:00.000-08:00

Proaspat absolvent al cursului de initiere in fotografie organizat de fotograful Dan Dinu, mi-am propus sa pun in aplicare cunostintele teoretice proaspat acumulate, motiv pentru care am ales sa fac o drumetie montana cu un grad redus de dificultate, pentru a putea impaca ambele pasiuni care imi apasa atat in suflet cat si in buzunare :).

Pentru a evita egoismul care bate mereu la usa mea, am decis sa ma bucur de frumusetiile naturii, alaturi de bunul meu prieten Cristian Moldoveanu, cu care am mai fost in cateva drumetii pe plaiurile montane romanesti.

Cine ma cunoaste cred ca banuieste traseul ales, inca din momentul in care am rostit faptul ca va fi de dificultate redusa...bineiteles binecunoscutul masiv Piatra Mare in care revin de fiecare data cu o foarte mare placere...Este primul munte pe care am pasit in toamna anului 2008, iar linistea sufleteasca pe care o gasesc de fiecare data la cabana care poarta numele masivului, la putine cabane o intalnesc.

La inceputul traseului facem cunostinta cu valea Sipoaiei, care ne conduce prin pădurea cu nuanțe tomnatice până la canionul 7 scări, iar Cristi a dat dovada de o rabdare pe care trebuie sa recunosc ca mie mi-ar lipsi cu desavarsire, astfel incat am facut poze din toate pozitiile, astfel incat sa pot incadra subiectul asa cum mi-am propus.

Valea Sipoaiei

Canionul 7 Scari

În momentul in care am parasit padurea, ne-am lovit de peisajul mirific la Pietrei Mari si anume de bruma de pe iarba scaldata de razele soarelui, coroborata cu ceata si norii care invaluiau vizibil masivele dimprejur, motiv pentru care nu am poposit prea mult la cabana si am plecat in trap spre varf, care ne astepta de ceva timp.

În zona Pietrei Scrise am facut un popas vanatoresc, unde am reusit sa vanez cateva cadre cu ajutorul carora sa imi pot completa albumul foto.

Piatra Scrisa

Cristi zarind in departare

Priveliste spre muntii Ciucas

Cristi, fascinat de peisaj si de traseu

Peisaj de sfarsit de toamna

Odata ajunsi in varful Pietrei Mari, am facut putina geografie, iar atmosfera din natura mi-a creat toate conditiile pentru o lectie reusita, astfel incat se zareau foarte bine masivele dimprejur si anume: Bucegii (cu ale sale vai de abrupt si varfuri semete), Piatra Craiului, Ciucas, Baiului, Neamtului, Postavaru si cate putin din Iezer si Fagaras. Aici ne-am bucurat pe deplin de peisajul oferit fiind goniti spre cabana doar de vantul care e anunta ca ziua este destul de scurta in aceasta perioada a anului.

Cristi eliberat de probleme cu gandul in nori, de fapt deasupra norilor

Priveliste spre Ciucas

Iata-ma si pe mine

Postavaru, Piatra Craiului si in departare Fagarasul

O panorama cu Bucegii (de aceasta data soarele a avut ceva obiectii cu privire la fotografierea Bucegilor, astfel incat s-a dispus undeva deasupra lor )

O alta panorama

Sura de Piatra

Dupa atata mers am facut binemeritatul popas la cabana Piatra Mare, unde ne-am induplecat cu tot felul de bunatati, de unde nu a lipsit ciorba de legume specifica acestei cabane, iar dupa ce ne-am improspatat fortele am decis sa dormim, pardon, vroiam sa zic sa gonim dupa masina, pana nu se insera...si uite asa s-a incheiat si tura noastra...toate cele bune si pe curand!

Plimbare în munții Ciucaș

2011-11-10T22:52:00.001-08:00

Cascada Urătoarea (Vama Buzăului)

Munții Ciucaș (Traseul : Cabana Pirușca - Curmătura Stânii - Culmea Chirușca)

Rezervația de Zimbrii din Vama Buzăului

Apus de Soare pe Dealurile din zona Dobârlăului

Pe plaiuri Moldave (27-28.08.2011)

2011-10-22T15:53:00.000-07:00

Comuna Stănița (jud. Neamț)

,,Stănița este o localitate în județul Neamț, România. Se află dispusă la 23 km de municipiul Roman. Comuna este traversată de calea ferată Iași - Buhăești - Roman, cu oprire în halta Stănița, situată la 2 km de centrul satului cu același nume.

In anul 1938 in comuna Stănița existau 7 școli încadrate cu 9 învățători dintre care numai 4 calificați. În ceea ce privește existența altor mijloace de culturalizare a maselor, au lipsit in tipul oranduirii burghezo-mosiere cu desăvârșire. In anul 1940 nu au existat pe teritoriul comunei nici un camin cultural si nici nu se poate vorbi de existenta cinematografelor sau bibliotecilor satesti. Mai tarziu preotul D. Stan, care era pe atunci și presedinte de cămin cultural ținea biblioteca în pridvorul bisericii, majoritatea cărților fiind un continut mistic religios, sătenii fiind educați într-un spirit de "supunere" promițându-li-se în schimb "fericirea veșnică în viața de apoi". Comuna actuala este formata din 7 sate a caror întemeiere variază în timp, începând aproximativ din secolul al XV - lea așa cum reiese dintr-un document datat 14 septembrie 1486 și tradus de prof. Gh. Ghibanescu, eliberat de cancelaria domnească în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și în care se vorbește despre Poienile Oancei. Despre comuna Stanita se vorbeste ca despre un complex de asezari situata pe o mare suprafata de teren, incat in gluma, dar sesizand un fapt concret unii i-au dat denumirea de "raion Stanita". Așezată în plin ținut deluros, dealuri de podiș din vechiul podiș al Moldovei, ferăstruit de ape și intemperii de-a lungul a mii și mii de ani, comuna se prezinta cu toate satele și cătunele dispuse în formă de inflorescență în jurul nucleului, satul de resedinta. Apoi de o parte si de alta a șoselei apar "Puii Stăniței", satele componente asezate pe platoul urmand limitele podisurilor ce coboara in depresiuni mai line sau mai abrupte, ferindu-se parcă de vai. Poienele Oancii, Todireni cu cătunele sale: Cichirdic și Fundul Poienii, care își resfiră casele pe fundul văii pârâului Todireni, Ghidionul - spre nord-est; Chicirea și Vlădnicele spre sud-est, iar Veja căruia astazi nimeni nu-i mai spune "clăcași", sat mai nou cu case asezate in lungul paraului cu acelasi nume își întind casele înșirate ca mărgelele pe firul nevazut a 3 siruri ce se încheie la școala construita acum câțiva ani. In perspectiva de dealul Veja Noua privelistea de amfiteatru dirijat de la est spre vest impresioneaza prin diversitate, prin vastul spațiu de câțiva km. De la nord la sud limitele cuprind 7-8 km de la est la vest, tot 7-8 km. Cu un aproximativ calcul aritmetic stabilim suprafața înăuntrul căreia se află comuna Stănița la un pătrat cu latura de 7-8 km. Înăuntrul acestuia sunt prevazute forme de relief foarte variate, predomina culmile prelungi și largi, alternând cu pante line, drumuri de acces dinspre Bâra pana la Ghidion; de la Bâra la Stănița - Chicirea spre satul Negresti. Satele s-au construit pe platouri: locuri pentru cultura, fanete si pasune strabatute de paraiase mici, cu apa putina ce stralucesc ca fire de argint pe fundul vailor. Sunt sate mai mari sau mai mici: sate de vechime mare in timp: Poienile Oancii datează din secolul XV-lea."- www.wikipedia.org

Hanul Ancuței

,,Hanul Ancuței este un vestit han turistic situat de-a lungul unuia din principalele drumuri europene ce străbat România (E85), la o distanță de 27 km de municipiul Roman, înspre Suceava și la 350 km de București. Ca localizare, el se află în comuna Tupilați din județul Neamț.

Hanul Ancuței a devenit celebru prin plasarea aici a acțiunii din volumul Hanu-Ancuței (compus din 9 povestiri), publicat în anul 1928 de marele scriitor român Mihail Sadoveanu (1880-1961).

Aflat la intersecția drumurilor care duc spre Piatra Neamț și Roman, Hanul Ancuței a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea (anul 1718, după cum este înscris pe placa amplasată la intrarea în han). El oferea loc de popas pentru negustorii ce călătoreau spre Roman, spre Suceava sau spre Iași.

Hanul se afla la în marginea unui sat care s-a strămutat pe moșia boierilor Catargi de la Tupilați (astăzi în județul Neamț). În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu a obținut printr-un hrisov dreptul de a înființa târguri și iarmaroace, aici construindu-se un han nou, care va servi și ca stație de poștă. ^[1] Lângă han, pe un teren plan aflat lângă apa Moldovei, se desfășura iarmarocul de la Tupilați.

Într-un document din anul 1876, care cuprindea un inventar al moșiei Tupilați, era trecut și "rateșu de la Ancuța". Hanul era zidit pe temelie de piatră, avea o lungime de 36, 20 metri și o lățime de 15,70 metri, iar zidurile sale de cărămidă erau de 70 cm grosime. Hanul avea două porți din lemn de stejar, una prin care intrau carele și alta prin care ieșeau. Porțile din stejar tare erau ferecate cu zăvoare duble și drugi masivi de fier, iar ferestrele erau mici și zăbrelite. Carele erau așezate lângă poarta de ieșire, având lângă clădirea hanului un loc pentru depozitarea nutrețului.

Clădirea avea o fațadă simplă, cu arhitectură de pilaștri, iar intrarea beneficia de o arcadă dublă, încununată de un fronton clasic. ^[2] Hanul dispunea de patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâșmari, una pentru hangiu, două camere de odihnă și grajdul. În partea din dreapta erau camerele de dormit pentru călători, cu intrări separate, iar în stânga erau cârciuma, birtul și locuința hangiului. Sub cârciumă se afla intrarea în pivnița boltită, construită din piatră de râu și având lungime de 11 metri și lățime de 4 metri. Sala comună sau birtul, cu mese lungi, era pentru mâncare, taifas și adesea pentru chef cu lăutari.

În volumul său de povestiri intitulat Hanu-Ancuței și publicat în anul 1928, marele scriitor român Mihail Sadoveanu descrie astfel hanul: „Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han – era cetate! Avea niște ziduri groase de ici până colo și niște porți ferecate cum n-am văzut în zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploși oameni, vite și căruțe și nici habar n-aveau dinspre partea hoților...“ ^[3]

Hanul Ancuței a fost preluat de Casa Rurală, în contul unor datorii pe care le avea Nicolae Calimachi Catargi. În anul 1920, Casa Rurală a vândut hanul pentru 12.900 lei. În forma sa originară, Hanul Ancuței a existat până în anul 1943, când proprietarii l-au demolat în cea mai mare parte pentru că nu puteau plăti impozitele și nici nu avea posibilitatea materială de a-l întreține. Deși s-a propus ca să fie preluat de Oficiul Național de Turism pentru a-l transforma în loc de popas pentru tineretul pornit în drumeție pe Valea Moldovei, din cauza războiului, nu s-au găsit fondurile necesare. ^[4] Astfel, o perioadă, în locul hanului au existat doar niște ziduri în ruină și pivnița.

În perioada 1957-1960, autoritățile au dispus reconstrucția hanului după planurile existente la Arhivele Statului din Iași. Prin Decretul de Expropriere nr. 639 din 29 iunie 1967, hanul, care avea inițial o suprafață construită de 164 mp, a fost expropriat în beneficiul statului, cu scopul reconstruirii vechiului Han al Ancuței. Imediat după expropriere, a fost demolat în întregime, păstrându-se din vechiul han numai podeaua și beciul. Pe locul vechiului han a fost ridicată o nouă construcție, care respecta linia tradițională și de arhitectură specifică secolului al XVIII-lea și care a căpătat aceeași destinație de han, tocmai pentru conservarea spiritului sadovenian moldovenesc.

Hanul a fost restaurat din nou în anul 1999, el căpătând o înfățișare autentic românească, fiind improvizate aici mici expoziții de costume populare specifice zonei, precum și de obiecte din ceramică sau din lemn.

În partea dreaptă a intrării, chiar lângă ușă, a fost amplasată o placă de marmură pe care scrie următorul text: „Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 și risipit cu ani în urmă s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcție. Fie să rămână loc de vrăjit popas și desfătare sufletească pentru toți călătorii pământeni sau veniți de pe alte meleaguri“.

În fața hanului, în partea dinspre drumul național, a fost amplasat bustul din piatră al marelui povestitor Mihail Sadoveanu, care a descris în opera sa Hanul Ancuței. Bustul a fost realizat de sculptorul romașcan Florin Zaharescu, dezvelit la 10 noiembrie 2002 în prezența ministrului culturii și cultelor, acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu și sfințit de PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Cu această ocazie, a avut loc o expoziție de produse culinare cu specific moldovenesc și un concert susținut de orchestra "Rapsozii Botoșanilor". ^[5] Cu tot cu soclul, bustul are o înălțime de 4.5 m.

În fiecare an, în luna noiembrie, are loc aici Festivalul de Creație Literară "Mihail Sadoveanu". În prezent, hanul se află în proprietatea societății Turoag Roman SA."- www.wikipedia.org

Muzeul Memorial Ion Creangă Humulești

,,Casa memorială Ion Creangă din Humulești este un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a copilărit povestitorul român Ion Creangă (1837-1889) în satul Humulești (astăzi suburbie a orașului Târgu Neamț) din județul Neamț. Casa a fost construită din lemn în anul 1833 (după cum indică în LMI) și se află situată pe strada Ion Creangă nr. 8.

Construită în 1833 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, casa în care s-a născut și a copilărit Ion Creangă a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Devenită unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezintă, dincolo de semnificația sa istorico-literară și sentimentală, un produs cert al arhitecturii populare specifice perioadei și ariei etno-culturale în care se încadrează.

Sub acoperișul larg de draniță, pereții durați din bârne groase peste care s-a așternut un strat de lutuială, delimitează o singură încăpere cu ferestre înguste și o tindă unde abia puteai să te învârți. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva palme, iar în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede protejează mai multe obiecte gospodărești și unelte agricole cu certă valoare etnografică.

Exponatele prezentate sunt caracterizate de simplitatea, bunul simț și modestia proprie țăranului moldovean, generând un puternic sentiment de pioșenie, nu numai pentru ceea ce reprezintă ele față de amintirea lui Ion Creangă, ci pentru că ele sunt mărturii autentice ale tradiției populare a locuitorilor din această parte a țării." -www.wikipedia.org

Mănăstirea Agapia

,,Mănăstirea Agapia (denumită și Mânăstirea Agapia Nouă pentru diferențiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri aflată la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec. ^[1]

Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Arhitectura bisericii nu are un stil specific. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu, între anii 1858-1861.

Istoria Mănăstirii Agapia este strâns legată de istoria Schitului Agapia Veche sau Agapia din deal. Denumirea de Agapia provine de la sihastrul Agapie care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche. Deoarece mănăstirea din deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări s-au stabilit aici și au construit o biserică de lemn.

Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliți să se refugieze în munți sau să treacă munții în Transilvania, lăsând mănăstirea pustie. Menționăm doar atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată; jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675; prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajduri de cai sau avarierea mănăstirii de către oștenii regelui Sobieski în perioada 1689-1693.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obște de călugări. În anul 1803, dorind să înființeze un Seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. ^[6] Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului." -www.wikipedia.org

Mănăstirea Văratec

,,Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 maici. ^[1]

Mănăstirea a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif. În această lucrare, maica Olimpiada a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. Trecută sub administrarea Mănăstirii Agapia din apropiere, Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839.

Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (biserica principală), stăreția și clădirile administrative (aflate în clădirile de pe latura nordică a incintei) și Muzeul mănăstirii, unde fusese anterior Atelierul "Regina Maria" (aflat în clădirea de pe latura sudică). Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din casele tradiționale țărănești unde locuiesc maicile și care se înșiră pe ulițe înguste." -www.wikipedia.org

Cheile Bicazului

,,Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita.

Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova.

Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.

Cheile Bicazului fac parte din Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș."-www.wikipedia.org

Lacul Roșu

,,Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în 1837 și situat lângă Cheile Bicazului la poalele lui Hășmașul Mare, în apropierea orașului Gheorgheni din județul Harghita. După măsurătorile din anul 1987 dimensiunile lacului sunt următoarele: perimetrul 2.830 m, aria 114.676 m², volumul apei acumulate 587.503 m³.

Este cel mai mare lac natural montan din România. S-a format prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoș. Numele său provine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. În limba germană se cheamă "Mördersee" ("Lacul Ucigașul"; în l.magh. "gyilkos" = "ucigaș"), deoarece - potrivit legendei - surparea de teren ar fi îngropat un păstor împreună cu turma sa de oi.

Geologic zona este alcătuită mai ales din calcare, care au dat naștere la forme de relief spectaculoase. Un interes aparte îl prezintă Cheile Bicazului, cu o lungime de 8 km si o adâncime de 200-300 m. Înălțimile variază între 980 m (Lacu Roșu) și 1792 m (Vf. Hășmașu Mare). Peisajul farmecă și prin prezența lacului de baraj natural Lacul Roșu. Acest lac s-a format în anul 1837 în urma surpării unei părți din masivul muntos (Vârful Ghilcoș). Numele lacului vine de la aluviunile roșiatice aduse de Pârâul Roșu."-www.wikipedia.org

Litoral 2011 - Eforie Nord

2011-09-17T12:30:00.001-07:00

Junii Brasovului vs. Cavaleria Secuilor

2011-07-15T22:06:00.000-07:00

Junii Brașovului

Cavaleria secuilor

Piatra Mare 12.03.2011

2011-07-03T00:40:00.000-07:00

Livada Mare Cosmin la cabana Piatra Mare

Paznicul cabanei

Vf. Pușcaș (1626m)

Priveliste spre platoul Pietrei Mari

Vechea cabana Piatra Mare

Priveliște spre mun. Brașov

Priveliște spre Piatra Scrisă

Piatra Scrisă

Priveliște spre vf. Piatra Mare

Pe platoul Pietrei Mari

Priveliște spre Munții Baiului

Priveliște spre Bucegi

Eu și Cosmin pe vf. Piatra Mare (1848m)

Priveliște spre Munții Baiului

Cosmin în zona Pietrei Scrise

Cabana Piatra Mare

Mun. Brașov

Creasta Nordica a Craiului pe timp de iarna 04-06.03.2011

2011-05-16T20:06:00.000-07:00

Unul dintre visurile mele cele mai mari a fost parcurgerea crestei Pietrei Craiului pe timp de iarnă, iar Andrei cunoscând acest aspect a așteptat momentul cel mai bun pentru organizarea turei mult dorite de mine.

Astfel joi seara (03.03.2011) m-a sunat sa-mi pregătesc colțarii, pioletul și celelalte materiale necesare întrucât vineri urma să începem drumul spre realizarea visului meu. Astfel a trebuit să renunț la petrecerea de vineri seara de la Old Men's Pub și m-am pregătit sufletește pentru tura ce va urma.

În jurul orei 21.00 am ajuns la Zărnești, urmând să mă întâlnesc cu ceilalți participanți la tură în jurul orei 22.30. Am avut mare noroc că m-am întâlnit cu Cristi, un fost coleg de muncă și un bun prieten care mi-a ținut de urât până la sosirea camarazilor de tură. De asemenea am avut mare noroc cu el pt. că mi-a adus două perechi de șosete, întrucât eu am uitat să îmi pun șosete de schimb.

În jurul orei 22.30 a aparut si Andrei și împreună cu el, cu Cosmin și Cristi de la salvamont am pornit spre cabana Salvamont de lângă cabana Curmătura, iar Maria s-a întors în Brașov ca să îi recupereze pe Andrei Milo și pe Ruxi.

Astfel, în jurul orei 01.00 ajungem la cabana Salvamont unde ne băgăm la somnik cu gândul că la ora 06.00 ne trezim și pornim pe traseu. Având în vedere că Maria cu Ruxi și cu Andrei au ajuns în jurul orei 04.00 nu era cazul să dau deșteptarea la ora 06.30 când m-am trezit eu, motiv pt. care m-am întors pe partea cealaltă și mi-am continuat somnul.

În cele din urmă ne trezim în jurul orei 09.30, luăm micul dejun și facem ultimele pregătiri înainte de a pleca spre creastă, astfel în jurul orei 11.00 pornim pe traseu.

Piatra Mică

Valea Crăpăturii

Punctul numit ,,La Belvedere"

Cosmin (probabil puțin supărat pt că am plecat târziu pe traseu)

Priveliște spre Postăvaru, Piatra Mare și Ciucaș

Cu atenție sporită am început să urcăm spre vf. Turnu, traseu care ne-a consumat o mare parte din energie, însă satisfacția a fost pe măsură în momentul în care am ajuns pe creastă.

Eu pe traseu

Andrei Milo și Andrei Done

Pe vf. Turnu (1911m)

Priveliște spre Postăvaru, Piatra Mare, Baiului și Ciucaș

Priveliște spre drumul care duce la cabana Plaiul Foii

Zărneștiul

În cele din urmă am ajuns la Refugiul Ascuțit, unde de comun acord am hotărât că vom înnopta aici din cauza condiției fizice care cel puțin mie îmi lipsea cu desăvârșire. Aici am avut norocul să îi întâlnesc pe Tulit Zsombor și David Neacșu, doi mari alpiniști cu care se mândrește țara, astfel că am profitat de moment și am rugat-o pe Ruxi să ne facă o poză.

Poze la apus de Soare

Spre seara cu greu ne-am urnit și ne-am așezat cât de înghemuiți pe priciuri, având în vedere că în refugiu mai era un grup de 3 persoane, după care a urmat masa de seară pregătită în mod special de Andrei care a avut mai multă voință, timp în care mai apare un grup de 5 persoane. Chiar dacă eram 14 persoane într-un refugiu de 7-8 persoane am făcut tot posibilul să le facem loc și celorlați turiști, astfel că fata din grupul celor 5 a dormit cu noi pe priciuri, iar ceilalți s-au înghesuit pe jos și pe sub priciuri. A existat o tentativă de a dormi afară lângă refugiu, însă eroul nostru la insistențele prietenilor și din cauza frigului cumplit și a vântului puternic de afară a revenit în refugiu și și-a găsit un locșor în ciuda disconfortului existent... Pot spune că eu eram singura persoană care se bucura de faptul că vom respira cât mai multe persoane aerul din refugiu, întrucât aveam un sac de dormit destul de subțire -1 confort -17 extrem, motiv pentru care m-am îmbrăcat în toate hainele pe care le aveam cu mine.

Dimineața pot spune că a fost cumplit, sau cumplit e puțin spus...având în vedere că bocancii mei s-au udat în ziua precedentă, peste noapte au înghețat și cu greu am reușit să mă încalț, iar senzația nu era tocmai plăcută...Din fericire în momentul în care am ieșit din refugiu am uitat că am picioarele înghețate și m-am bucurat teribil de minunatul răsărit de soare de care am avut parte, însă la poze am fost zgârcit din cauza frigului, care nu mă lăsa să fac mai mult de 2-3 fotografii consecutive, deoarece îmi înghețau degetele.

Muchia dintre Țimbale

Din păcate s-a stricat și vremea, iar vizibilitatea s-a redus la câțiva metri, eu eram puțin deshidratat și nu ma simțeam prea bine, motive pentru care am băgat aparatul în geantă și am renunțat la realizarea de amintiri, bazându-mă pe ceilalți fotografi din tură.

Ruxi

La un moment dat am făcut o pauză de 10-15 min în care am degustat slănina Mariei pentru a căpăta puțină energie.

MariaAndrei Milo Din nou RuxiDin nou Maria
Din nou eu

Odată ajunși pe ultimul vârf al crestei Nordice și cel mai înalt din masivul Piatra Craiului, vf. La Om, am luat o pauză binemeritată înainte de a începe coborârea pe Colții Găinii.

Eu și Cosmin

Ajunși la o stână ne-am regrupat, ne-am adunat toate forțele și am pornit în pas alert spre mașină cu scopul ca eu, Ruxi și Andrei Milo să prindem trenul spre Brașov, motiv pentru care îi mulțumim Mariei pentru faptul că ne-a dus cât de repede a putut și astfel ne-am ocupat liniștiți locurile în personal, unde a urmat o masă copioasă.

Despre tură nu pot să spun prea multe, decât că a fost una foarte reușită în ciuda greutăților, lipsei condiției fizice, a echipamentului incomplet specific anotimpului și a oboselii fizice cu care ne-am confruntat și că astfel am reușit să-mi văd visul cu ochii. Având în vedere că eu eram cel mai fricos din grup ca să zic așa, le mulțumesc participanților pentru răbdarea de care au dat dovadă cu mine și pentru încurajările pe care le-am primit pe tot parcursul traseului.

Un filmuleț marca Cosmin cu o porțiune din traseul nostru

Traseul urmat de noi (cu roșu ziua nr.1 și 2, cu galben ziua a 3-a)
- Emilian Cristea - ,,Piatra Craiului" [1982]

Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/plecat-am-gasca-noastra-in-piatra-craiului-editia-2011-creasta-nordica/

Jurnalul Ruxandrei: http://ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/creasta-pietrei-craiului-nordica.html/

Printre nori in Piatra Mare

2011-03-20T12:12:00.001-07:00

Zob - Printre nori

Având în vedere vremea frumoasă ce se anunța, m-am hotărât să merg într-o drumeție, care să se rezume la una de tip foto, iar destinația a fost Piatra Mare, masiv în care am multe amintiri frumoase și în care de fiecare dată când merg acolo o fac cu mare plăcere.

Astfel se reunește gașca care a străbătut a doua zi de revelion potecile spre cabana Mălăiești și anume: Leu Ionel, Doru și eu.

Ne urnim cu greu la deal pe traseul ales de mine și anume pe la Șirul Stâncilor și încercăm să ținem ritmul impus de Doru, pe care în cele din urmă îl lăsăm să o ia înainte.

Drumul până la Șirul Stâncilor mi s-a părut interminabil, iar efortul depus până aici a fost unul destul de mare ținând cont că nu am mai mers de mult timp într-o tură așa de solicitantă.

Odată ajunși în Livada Mare, Soarele începe să iasă la iveală dintre norii în care ne aflam spre bucuria noastră care eram epuizați de traseul pe care l-am urmat.

Priveliște spre munții Ciucaș

Cabana Piatra Mare

La cabană nu am stat deloc, doar cât să ne hidratăm un pic, iar eu cu Doru am plecat spre vârf, Leu Ionel preferând să stea la cabană, unde era o atmosferă plăcută care te determina să nu îți mai dorești să pleci de acolo.

Priveliște spre Postăvaru

Priveliște spre Ciucaș

Piatra Scrisă

Munții Ciucaș

Doru pe platou

Munții Bucegi

Piatra Craiului și munții Făgăraș

Munții Baiului

Priveliște spre Bucegi și Piatra Craiului

Doru, norii și Bucegii

Un avion deasupra munților Baiului

Cum muntele îți rezervă multe surprize, în apropierea vârfului ne-am întâlnit cu Mara, o amică din Cluj Napoca pe care am cunoscut-o la întâlnirea carpatiștilor în urmă cu doi ani și de asemenea ne-am întâlnit și cu Csaba, un fost coleg de serviciu care s-a mutat la Târgu Mureș.

Mara

Munții Baiului

Spre vârf

Munții Bucegi

Csaba și amicul lui

Doru pe vf. Piatra Mare

Vf. Piatra Mare

Iată-mă și pe mine privind spre marea mea iubire, Piatra Craiului

Doru

Priveliște spre Ciucaș

Priveliște spre fosta cabană Piatra Mare

Piatra Craiului și munții Făgăraș

Postăvaru

Bucegii

Ciucaș

Munții Neamțului

Din nou Bucegii

Platoul Pietrei Mari

Priveliște spre Ciucaș

În zona Pietrei Scrise

Piatra Scrisă

Cabana, văzută de lângă Șura de Piatră

Munții Ciucaș

Învăluire de nori

Doru, poză de facebook

La coborâre de pe vârf, cu greu l-am convins pe Doru să ne întoarcem la cabană pe la Șura de Piatră, acesta epuizându-și energia în cele din urmă, dorindu-și să ajungă în cel mai scurt timp la cabană.

Odată ajunși la cabană a urmat o masă pe cinste și un vin fiert foarte bun, care ne-a ajutat să ne reîmprospătăm forțele pentru coborârea care urmă să o parcurgem.

Leu Ionel

Cabana Piatra Mare

Ajutați de vremea frumoasă de care am avut parte, coborârea am parcurs-o într-un timp destul de scurt, traseul ales fiind drumul familiar care nu avea să ne pună nicio problemă.

Traseul parcurs de noi (culoare galbenă la urcare și culoare portocalie la coborâre)

Postăvaru 13.02.2011

2011-03-20T08:44:00.000-07:00

Victor Socaciu - Oameni de zapada

Joi mi-am făcut planuri pentru week-end împreună cu șeful meu și ne-am hotărât să străbatem potecile spre cabana Piatra Mare, iar traseul a rămas bătut în cuie, în ciuda faptului că spre seară Andrei m-a sunat să mergem în Bucegi să dormim la refugiul Coștila și eventual să facem o vale de abrupt și să ne cățărăm pe Țancul Ascuțit.

Vineri am aflat că Andrei a renunțat la traseu din cauza stării proaste a zăpezii și în cele din urmă l-am convins să vina pe la mine sâmbătă, iar duminică să ne însoțească pe traseul spre Piatra Mare.

Din păcate orășelul în care locuiesc nu are clădiri istorice sau alte obiective turistice importante, iar centrul se poate străbate în max. 10 minute, motiv pentru care l-am dus pe Andrei până la Șugaș Băi, o stațiune care nu avea cu ce să îl impresioneze, întrucât se află într-o stare de degradare totală.

Între timp traseul se schimbă, având în vedere că șeful meu m-a anunțat că nu mai poate veni și am ales destinația Postăvaru, masiv străin pentru bocancii lui Andrei.

Dimineață mă trezesc la 05.00, pregătesc un ceai excelent pe care îl pun în termos și îmi pun tot felul de bunătățuri în rucsac, cu scopul de a le savura la cabana Postăvaru. Pe la ora 06.00 îi dau deșteptarea și lui Andrei, luăm micul dejun și plecăm spre Poiana Brașov.

În momentul în care intrăm în Brașov mi-am adus aminte că mi-am pus rucsacul în garaj, cu scopul de a scoate înainte mașina și concluzia este că îl uitasem acolo. Și așa am plecat la drum fără rucsac, având la mine doar aparatul foto.

Andrei și noile lui mănuși de puf

Odată ajunși la cabană am început ședința foto, care s-a terminat repede din cauza gerului și am intrat repede în cabană pentru a ne încălzi și pentru a savura un ceai fierbinte.

După câteva minute bune de leneveală, am fost treziți de razele soarelui care băteau în ferestrele cabanei și ne-am continuat drumul spre vârf, nu înainte de a mai surprinde câteva cadre.

Priveliște spre Bucegi

Priveliște spre Piatra Craiului

Panoramă cu Bucegii și Piatra Craiului

Andrei în timp ce savura peisajul

Din nou, priveliște spre Bucegi

Cabana Postăvaru

Schiori pe pârtia Lupului

Piatra Craiului

Releul de pe Postăvaru și vârful cu același nume

Priveliște din vf. Postăvarul (Piatra Craiului și munții Făgăraș)

Priveliște spre Bucegi

Priveliște spre Piatra Mare și Munții Baiului

Priveliște spre Munții Ciucaș

Colții Morarului și vf. Bucșoiu

Municipiul Brașov

Andrei

La coborâre am ales să parcurgem un alt traseu și în cele din urmă am făcut ce am făcut și am ajuns tot pe Drumul Roșu, traseu pe care l-am urmat și la urcare.

Andrei pe post de fotomodel

Ca niciodată am ajuns la mașină la ora 12.30, acesta fiind cu siguranță cel mai scurt traseu făcut de mine vreodată.

Din păcate Andrei nu a reușit să-mi trimită pozele făcute de el, motiv pentru care eu nu apar în nicio fotografie.

Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/prin-postavaru/

Plimbare la Mălăiești 02.01.2011

2011-03-19T07:38:00.000-07:00

După mesele copioase de Crăciun și de Anul Nou, șeful meu mi-a făcut propunerea să mergem într-o tură ușoară până la cabana Mălăiești ca să ne punem organismul în mișcare și să respirăm niște aer curat de munte. Astfel, am dat curs invitației și l-am chemat și pe verișorul meu Doru, care a părut încântat de idee.

În tura aceasta am fost foarte leneș astfel încât am făcut foarte puține fotografii, probabil și din cauza vremii care nu a vrut nicidecum să se îndrepte.

Urcarea spre cabana am făcut-o de la Râșnov, iar traseul deși ne așteptam să fie unul destul de ușor a fost solicitant, iar în ciuda acestui fapt ne-a mai alergat și Doru care avea energie neepuizabilă.

Leu Ionel

În această tură Doru a avut grijă să evităm întâlnirea cu moș martin folosind petardele care i-au mai rămas de la revelion.Leu Ionel și Doru

Doru

La cabană am avut parte de o primire prietenoasă, aici aflându-se și un grup mai mare care probabil au sărbătorit petrecerea dintre ani. Am savurat o ciorbiță delicioasă de fasole, un vin fiert și ne-am ospătat bine cu ce am mai avut în traistă, iar după un repaus scurt am început să coborâm.

Având în vedere că tura a fost una scurtă și jurnalul meu a fost unul pe măsură.

Bucegi - Valea adâncă 06-07.11.2010

2011-03-14T13:20:00.000-07:00

După multe schimbări de planuri, în cele din urmă Andrei a ales să parcurgem în weekend-ul din 06-07.11.2010 Valea Adâncă, o vale foarte interesantă din masivul Bucegi, despre care am aflat că nu este deloc o vale ușoară mai ales din pricina unei săritori greu de trecut.

Participanți la tură: Andrei, Corina (o amică de-a lui Andrei) și eu.

Corina

Cantonul de vânătoare Colții Morarului

Acele Morarului

În poiana de la începutul traseului de pe valea Morarului facem un popas, întrucât unora dintre noi li s-a făcut foame.

Priveliște spre Valea Adâncă

Priveliște spre Piatra Mare

Corina și Andrei pe Valea Adâncă

Traseul a început să devină din ce în ce mai tehnic, iar noi a trebuit să fim mult mai atenți, eu cel puțin luptându-mă cu frica și nesiguranța pe care o simțeam în mine, însă prezența unui bun prieten cu o experiență vastă, în cazul nostru Andrei, m-a ajutat să îmi recapăt încrederea și să parcurg traseul fără evenimente.

La intersecția cu Brâul Mare al Morarului

Mai mergem ce mai mergem și ne oprim la săritoarea la care mulți au abandonat traseul, datorită faptului că este foarte greu de abordat, moment în care Andrei a început să caute soluții. La început s-a cățărat pe partea dreaptă cu ajutorul espadrilelor, însă la un moment dat nu mai avea cum să continue traseul și astfel încercăm să abordăm săritoarea prin stânga printr-o metodă pe care eu am văzut-o într-un jurnal, astfel Andrei s-a urcat pe umerii mei și după mai multe încercări a reușit să ajungă deasupra săritorii. Cu greu am reușit să ne cățărăm și noi și trebuie să recunosc că am pierdut un timp prețios la această săritoare, iar lumina zilei scădea în intensitate.

Alți munțomani care au abandonat traseul cu mult mai jos decât vestita săritoare

Întunericul a început să se așterne pe vale, iar psihicul Corinei a început să cedeze, dorindu-și să ieșim cât mai repede din această vale și să ajungem pe platou. În cele din urmă ieșim în dreapta pe o creastă cu jnepeni, unde reușim să ne speriem groaznic de niște capre negre cărora le-am tulburat somnul și în cele din urmă ajungem pe platou epuizați de puteri și înfometați. Vântul bătea groaznic și noi nu reușeam să facem mai mult de 10 pași fără pauză, motiv pentru care am ajuns destul de târziu la cabana Omu, care nu se afla la o distanță foarte mare față de valea parcursă de noi.

La cabană am avut parte de o căldură sufocantă, care mi-a îngreunat somnul, însă mare mi-a fost bucuria când am ieșit dimineața din cabana și am văzut superbul răsărit de soare.

Coștila

Creasta Balaurului

Munții Ciucaș

Postăvarul

Munții Baiului

Cabana, vârful și stația meteo OMU (2505m)

Piatra Mare

Piatra Craiului

Coborârea am făcut-o pe valea Morarului care nu a fost atât de tehnică ca valea Adâncă, o singură porțiune cauzându-ne mici dificultăți, însă am reușit să trecem și de aceasta fără prea mari emoții.

Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/valea-adanca-si-morarul-la-inceput-de-noiembrie/

La plimbare in Pestera si Magura 24.10.2010

2011-03-14T11:06:00.000-07:00

La întâlnirea carpatiștilor am rămas plăcut impresionat de satul Peștera, care de altfel am putea spune că este frontiera dintre Piatra Craiului și Bucegi, motiv pentru care mi-am exprimat opțiunea de a străbate din nou potecile din jurul acestui minunat sat.

Vă las să admirați fotografiile pe melodia lui Ducu Caraneant.

Casa Folea

Leu Ionel Piatra Craiului

Popas

Creasta Pietrei Craiului

Priveliște spre vf Turnu, Piatra Mică și cabana Curmătura (undeva în plan foarte îndepartat)

Nucă Vasile

Eu în acțiune

Priveliște spre munții Bucegi și vf. Omu

Satul Peștera și Munții Bucegi

Priveliște spre sat Măgura

Intalnirea carpatistilor si ziua mea 24-26.09.2010

2011-03-02T09:42:00.000-08:00

Costica David - Cine nu iubeste muntele

Se apropia ziua mea de naștere și mă gândeam ce cadou mi-aș fi putut dori...ei bine mi-aș fi dorit să fiu undeva pe crestele munților, alături de prieteni și mi-aș mai fi dorit să mă încânte cu melodiile lor Costică David, Sânziana Toma sau Carmen Ciocolata, care ar produce deliciul serilor pe munte.

Și așa pe data de 24 septembrie am plecat în Crai la întâlnirea membrilor site-ului www.carpati.org, unde urma să mă întâlnesc cu multe persoane cu care am străbătut potecile munților și cu mulți alți iubitori ai muntelui.

Din Sfantu Gheorghe am plecat 4 persoane: Nucă Vasile, soția acestuia, Alexe Lori și eu, iar la întâlnire urma să ne mai întâlnim cu un grup de concetățeni sfântgheorgheni.

Odată ajunși în satul Peștera am fost fascinat de frumusețiile peisajului și îi invidiam pe locuitorii acestui minunat sat după care mi-am luat dulapul în spate și noptiera în brațe și am pornit la drum...(doar era ziua mea...așa că am cărat 10l de vin, 1l de palincă și trei cutii de prăjituri)

Eu în acțiune

În momentul în care am ieșit din pădure am luat o pauză binemeritată alături de Lori, ocazie cu care s-au relaxat un pic și umerii mei care probabil au înjurat și ultima picătură de vin din rucsac.

Nucu, care îmi descria împrejurimile locului în care ne aflam

Lori, care era cu gândul la vf. la Om su Piscul Baciului (2238m)

Creasta Pietrei Craiului

Munții Bucegi

Odată ajunși în poiana Vlădușca, locul unde avea loc întâlnirea carpatiștilor, ceața și-a făcut apariția spre dezamăgirea fotografiilor prezenți.
A urmat montarea corturilor și socializarea cu ceilalți membrii ai site-lui, iar marea surpriza a fost apariția domnului Costică David, iar eu eram deja cu gândul la seara ce va urma, la focul de tabără și la atmosfera care va fi întreținută de cântecele vesele ale lui Costică.

Costică David, Adi (Brașov) și eu

Am reușit să cunosc persoane care îmi erau tare dragi datorită jurnalelor, articolelor, fotografilor sau turelor postate de ele pe site, în special domnul profesor Oleg, domnul Costel (costel2007), Ioan Stoenică și de asemenea am avut plăcerea să mă revăd cu membrii alături de care am străbătut diferite poteci sau pe care am avut onoarea să îi cunosc la întâlnirile precedente. Fiecare dintre noi vroia să împărtășească celorlalți drumețiile care ni se păreau mai deosebite la care am participat, captând astfel atenția celor din jur, care mai veneau cu câte o completare despre traseu sau pur și simplu erau impresionați de experiența unora. Astfel poveștile noastre nu se mai terminau, iar în cele din urmă au fost întrerupte de chitara și muzicuța lui Costică David care a reușit să ne strângă în jurul focului, după care a venit și deliciul serii și anume colțunașii preparați de Claudiu din Iași care pur și simplu ne-a îndulcit seara.

A doua zi numărul de participanți a crescut foarte tare în ciuda vremii urâte și posomorâte, iar atmosfera a devenit mai plăcută, poveștile montane erau mult mai variate, motiv pentru care nimeni dintre noi nu s-a plictisit.

Din păcate vremea urâtă nu ne-a permis să facem niciun traseu, doar gașca din Galați a făcut o tură până la Casa Folea din satul Peștera, după care am continuat distracția.

Au urmat niște ateliere conduse de administratorii site-ului (Varverica, Kya, Mike, Nucă Vasile și Claudiu) care au strâns idei pentru îmbunătățirea site-ului, foarte mulți membrii venind cu o multitudine de propuneri.

După ateliere a urmat o seară pe cinste în care ne-am încălzit cu palinca de Zagon și ne-am uns gâtlejurile cu vinul Recaș pentru care am depus mult efort până să ajung cu ele la întâlnire, iar momentul cel mai frumos pentru mine a fost atunci când Costică David a început să îmi cânte la chitară "La mulți ani!", acesta fiind acompaniat de către ceilalți membrii ai comunității www.carpați.org. Nu m-aș fi gândit niciodată că o să am onoarea să îl cunosc pe Costică David, persoană ale cărui cântece le ascult și le fredonez des, cu atât mai puțin m-aș fi așteptat să îmi cânte de ziua mea. După ce l-am cunoscut pot spune despre el că este un om simplu, respectuos, foarte modest și un mare iubitor de munte.

Costică David

Duminică dimineața vremea nu s-a schimbat deloc, motiv pentru care nu am mai făcut niciun traseu și am plecat cu toții spre casă, în toate direcțiile țării. Având în vedere că domnul Alexe Lori a plecat acasă de sâmbătă, noi am plecat acasă cu Adi, un tip din Brașov, care a fost foarte amabil și s-a oferit să ne ducă până în gară în Brașov.

Pentru a vedea un filmuleț realizat de emisiunea Orizont al postului de televiziune Târgu Mureș despre întâlnirea carpatiștilor din acest an faceți click aici: http://www.tvmures.ro/emisiuni-video/detalii-emisiuni-video/article/emisiune-orizont-17102010.html

3 Munti in 4 zile 10-13.09.2010

2011-02-24T19:31:00.000-08:00

Dupa doua saptamani de antrenament, se apropie ziua cand trebuia sa imi fac rucsacul pentru parcugerea crestei Făgăraș, insa un telefon venit de la Andrei mi-a stricat planurile și mi-a spulberat unul din visele mele. Dând vina pe prognoza meteo a hotărât să anulăm tura și să mergem pe un alt traseu, având în vedere că oricum eram în concediu. Nu știu cum au reacționat ceilalți participanți, cu care ar fi trebuit să parcurgem creasta Făgărașului, însă eu am fost foarte dezamăgit.

În cele din urmă Andrei a hotărât ca vineri să mergem din nou în Prăpastia Urșilor din Piatra Mare să facem un traseu de cățărat, a doua zi să mergem în Bucegi pentru o vale de abrupt, iar duminică să parcurgem creasta Iezerului. Nu suna deloc rău, astfel încât am acceptat imediat ideea unui nou traseu și se pare că și ceilalți participanți au acceptat, chiar dacă gândul le zbura pe vârfurile semețe ale Făgărașului.

Astfel vineri am mers în Piatra Mare doar eu, Andrei (Constanța) și Dragoș (Sibiu), întrucât Marius și Lucian (ambii din Focșani) fiind ocupați cu probleme de serviciu ne-au onorat cu prezența începând cu ziua de sâmbătă.

Ca niciodată am început să urcăm pe traseu destul de târziu, în jurul orei 14.00-14.30, însă acest lucru ne-a motivat mai tare și am urcat cu pas mărit ca să avem timp de ceva trasee până la lăsarea întunericului. Trebuie să recunosc că aveam un rucsac destul de greu, în care nu lipseau nici măcar proviziile de apă, în ciuda faptului că în apropierea locului de campare era un izvor.

După ce am ajuns în Prăpastia Urșilor, Andrei a ales să facem traseul Hornul Crenelat (2b), care se poate face la liber și care de mult îi tot făcea cu ochiul.

Traseul nu a fost foarte greu, cu excepția unui pasaj unde cel puțin eu m-am simțit mult mai bine asigurat, însă am realizat că se putea trece destul de ușor peste el.

Andrei

Dragoș

Andrei în ramonaj

Andrei, manifest de bucurie

Coborârea, am făcut-o printr-un rapel, spre bucuria mea, care eram nerăbdător să fa o astfel de coborâre, motiv pentru care am fost primul care a coborât.

Dragoș

Andrei

Timpul fiind de partea noastră, am ales ca până la lăsarea serii să facem și un tur al canionului 7 scări, mai ales la insistențele lui Dragoș care nu a mai fost niciodată pe acest traseu.

Am avut parte de o zi excelentă care nu se putea termina decât cu o ispravă de-a mea, când din prostie, că altă explicație nu am găsit, am sărit să mă prin de un copac, care nu se ținea prea bine și care a căzut pe piciorul lui Andrei. Urletul scos de Andrei m-a speriat teribil, însă din fericire nu a fost nimic grav și după câteva minute de repaus ne-am continuat drumul spre refugiul unde urma să dormim. Înainte de culcare am întins o masă pe cinste, după care am încercat să ne obișnuim cu mirosul și păianjenii din refugiu.

Dimineața ne-am trezit devreme și trebuie să recunosc că nu m-am odihnit foarte bine și am plecat spre Dâmbul Morii, acolo unde urma să ne întâlnim cu Marius și Lucian.

Odată ajunși în Bușteni vremea era excelentă și mă întrebam pe ce site a văzut Andrei că vremea nu ar fi fost de partea noastră în Făgăraș, însă în cele din urmă aflăm că adevăratul motiv pentru care a fost anulată tura este din cauza condiției fizice pe care acesta spunea că nu o are la momentul respectiv (afirmație falsă...numai eu știu cât am alergat ca să țin pasul cu el la coborârea din Iezer).

Marius

Lucian

Dragoș

În poiana Coștilei facem o pauză de un biscuite, după care ne continuăm drumul spre valea Mălinului, pe care am hotărât să o parcurgem.

După parcurgerea Vâlcelului Poieniței, a urmat coborârea Hornului Pământos pentru a ajunge la bifurcația dintre Valea Colților cu Valea Mălinului.

Valea Mălinului

Hornul Pământos

Traseul a fost unul frumos, în care am avut parte și de câteva pasaje mai dificile, însă care puteau fi trecute cu atenție sporită.

Priveliște sore colții Mălinului

O căpriță neagră

Priveliștea spre Piatra Mare și orașul Predeal

Priveliște spre Postăvaru și Piatra Mare

Capre Negre

Inițial trebuia să ieșim pe Brâul Mare al Coștilei și să coborâm pe valea Priponului, însă am ratat intrarea pe brâu și așa ne-am hotărât să urcăm pe platoul Bucegilor și să coborâm pe valea Albă.

Colții Mălinului

Acele Morarului

Coștila

Crucea Eroilor de pe Caraiman

Valea Albă

Floare de colț

O figură cu chip uman conturată pe o stâncă de pe valea Albă

Capra neagră

Când întunericul s-a așternut pe pământ am ajuns și noi la mașină, nu înainte de a ne aproviziona de la un magazin cu tot felul de bunătățuri, după care am început deplasarea către Iezer. Mersul cu mașina pentru mine a fost un chin din cauza genunchilor care mă dureau foarte tare, însă am rezistat până la cabana Voinea, unde ne-am instalat corturile.

Dimineață ne-am trezit cu toții odihniți, cu excepția lui Andrei care a ales să doarmă în mașină și se pare că nu a făcut o alegere prea bună, fiind destul de buimac de dimineață.

După ce ne-am dezmeticit și am băut o cafeluță făcută la primus, marca Ovidiu, ne-am făcut rucsacii și am pornit la drum spre cabana Cuca.

Cabana Cuca

La cabană am servit câte două căni de ceai din partea casei, după care, după care am primit informațiile necesare pentru parcurgerea traseului nostru de la cabanierul care s-a dovedit a fi foarte de treabă.

Dragoș și Lucian, printre raze de soare

Eu pe cărare

A urmat un urcuș foarte solicitant prin pădure, iar în momentul în care am ajuns în golul alpin ne-am tăvălit în iarbă și ne-am odihnit timp de câteva minute. Ajunși la o stână părăsită am început să căutăm o sursă de apă, iar în cele din urmă am reușit să găsim un izvoraș care ne-a potolit setea pentru moment.

Urcușul nu a fost deloc unul ușor, însă a fost răsplătit de tufele de merișor care ne ieșeau în cale și de peisajul de care am avut parte în momentul în care masivul Piatra Craiului ne-a ieșit în cale.

Priveliște spre Piatra Craiului

Eu pe vf. Păpușa (2391m)

Ceața a început să își facă apariția, iar frigul își făcea de asemenea simțită prezența, motiv pentru care ne-am îmbrăcat corespunzător și ne-am continuat traseul. Ideea era să campăm cât mai aproape de vf. Roșu, pentru ca a doua zi să avem cât mai puțin de mers, ținând cont că Dragoș trebuia să prindă un autobuz din Brașov și care ne-a stresat tot drumul din acest motiv.
La un moment dat Dragoș a rămas în urmă și l-am așteptat un pic până când ne-a ajuns, după care ne-a dat cea mai proastă veste din acea zi...cutiile cu bere care e aflau la el în rucsac au fost perforate de primus și așa am rămas fără bere.

Reacția lui Lucian la aflarea veștii

Ca să uităm de vestea dată de Dragoș am încercat să îi bine dispun cu câteva bancuri, pe care le auzisem și eu în drumețiile mele anterioare.

Vf. Bătrâna (2341m)

Indiferent de poziția noastră pe creastă am hotărât să campăm la ora 19.30, pentru a avea timp de montat corturile la lumina zilei și de prepararea mesei de seară, fiind destul de obosiți după această zi.

Dragoș ne-a făcut o surpriză și a scos din rucsac singura bere care a supraviețuit, pe care am savurat-o cu toții și care ne-a prins excelent.

A urmat o masă delicioasă preparată de Lucian (paste cu gulaș), iar înainte de culcare am savurat câte un pahar de vin fiert de Focșani și o gură de palincă de Zagon de la tatăl meu.

Noaptea a fost foarte lungă, întrucât am dormit 3 într-un cort de 1-2 persoane și ce-i drept niciunul dintre noi nu a dormit aproape deloc.

Dimineața ceața a râs de noi și ne-a lăsat să ne învârtim în cerc timp de o oră, când am constatat că am ajuns exact în locul în care au fost montate corturile.Încercăm să ne orientăm mai bine și pornim pe traseul corect, după care ieșim din ceață și nu mai avem probleme cu orientarea.

Andrei admirând împrejurimile Iezerului

Vf. Roșu (2469m)

Priveliște spre vf. Iezerul Mare(2462m), vf. Iezerul Mic(2409m) și vf. Obîrșia (2314m)

Priveliște spre vf. Bătrâna (2341m) și plan îndepărtat vf. Păpușa(2391m)

Priveliște spre munții Făgăraș și vf. Negoiu(2535m)

După o ședință foto prelungită își fac apariția și Lucian cu Andrei

Pe vf. Iezerul Mare(2462m)

Refugiul și lacul Iezer(1863m)

Crucea Ateneului

Lacul Rîușorul

Creasta Pietrei Craiului

Nu știu ce s-a întâmplat cu Andrei, însă a prins o viteză fantastică spre cabana Voinea, iar eu pur și simplu am alergat după el și am reușit să îl ajung la o stână unde el s-a hotărât să facă un popas, după care am reușit să țin pasul cu el până la cabană, unde am mâncat o ciorbă de văcuță (nu foarte proaspătă) și am băut un suc.

În drum spre casă au început problemele cu soțiile/prietenele...unii trebuiau să ia niște genți din Tohan și nu prea aveam unde să le punem în mașină, noi fiind foarte înghesuiți, alții nu au participat la deschiderea anului școlar a copilului, iar alții erau supărați că nu erau așteptați acasă cu colțunași.

Oricum oboseala și-a spus cuvântul, iar după 4 zile de mers pe munte am dormit buștean din momentul în care am ajuns acasă până a doua zi când a trebuit să mă întorc la serviciu.

Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/3-munti-in-4-zile/

Bucegi 04-05.09.2010

2011-02-20T02:24:00.000-08:00

Odată cu sosirea toamnei, Andrei a planificat o nouă tură în Bucegi, însă una ușoară, aceasta fiind o tură de antrenament pentru creasta Făgărașului pe care urma să o facem în săptămâna ce va urma.

Astfel traseul nostru a fost următorul: Moeciu de Sus-Șaua Strunga-Colții Țapului-Șaua Țapului-vf. Bătrâna-Vf. Doamnele-Bucura-vf.Omu-Șaua Bucșoiului-Creasta Balaurului-Cabana Gura Diham

Participanți la tură: Laura, Simona, Ruxi, Andrei Done, Andrei Milo, Dragoș, Dana și eu

În autobuzul spre Moeciu buna dispoziție își spune cuvântul, iar spre norocul nostru tatăl Laurei care este de altfel foarte amabil, ne-a scurtat din drumul pe care urma să îl facem pe jos și ne-a dus cu mașina până la locul de unde începe traseul nostru propriu-zis.

După un popas scurt începem traseul plini de energie, cu dorința de a ajunge cât mai repede în Șaua Strunga pentru a ne bucura de peisajul din jur.

Din păcate după 20 de minute de urcuș, Ruxi realizează că nu mai are telefonul și împreună cu Andrei se întorc la locul unde am făcut popasul cu speranța de a-l găsi, însă norocul a stat departe de ei, astfel încât tura a devenit una tristă pentru Ruxi, iar buna dispoziție a dispărut de pe fețele tuturor participanților.

Pe Piciorul Seciului, cu priveliște spre vf. Bătrâna

La popas

Poiana Guțanului și Casa de Vânătoare ,,Băngăleasa"

Casa de Vânătoare ,,Băngăleasa"

Odată ce am părăsit poiana Guțanului și am intrat în pădure am început să furăm din micul dejun al urșilor bruni și ne-am ospătat bine cu zmeura care era totuși pe terminate.

Am ajuns în șa uzi și storși de puteri, după care am servit masa de prânz și am savurat un ceai fierbinte și aromat specialitatea lui Dragoș. Andrei Milo ne-a delectat cu poveștile nemuritoare care nu se mai sfârșeau, după care am tras concluzia că a trecut prin multe în cursul vieții sale....Cu siguranță nu a avut parte de o viață monotonă...:)

Un cetățean în Șaua Strunga, cu două umbrele...:)

Priveliște spre locul unde se ascunde cabana Padina

Demonstrație de echilibristică marca Andrei Milo

Refugiul Strunga (1909m)

După o noapte cu emoții în Refugiul Strunga, în care am avut grijă ca nu cumva Andrei să cadă pese mine, m-am trezit dis de dimineață pentru a surprinde răsăritul de soare și se pare că am reușit să dau deșteptarea, chiar dacă nu aveam în plan așa ceva.

Răsărit de soare peste Muntele Furnica și Piatra Arsă

Priveliște spre Piatra Craiului

Stâncile din Șaua Strunga

Șaua Strunga (1909m)

Refugiul Strunga(1909m)

După ce am servit micul dejun, ne-am luat rămas buna de la Dragoș și Dana care s-au hotărât să coboare pe la Padina și să ia telecabina până în Bușteni, după care ne-am continuat traseul spre vf. Omu.

Fotografie artistică, marca Andrei

Pe traseu

Andrei Milo și Ruxi

Printre nori

În lupta cu conservele

Cheile Cocorei

În drum spre Bătrâna

În Șaua Țapului

Refugiul Bătrâna (2181m), construit în anul 2010

Eu și Laura prin marea de jnepeni

Pe culmea Guțanu

Priveliște spre Valea Ialomiței, Colții Obârșiei(2480m), Șaua Cerbului și vf. Doamnele(2402m)

Cabana Omu(2505m)

La cabană am savurat un vin fiert si vreo două căni de ceai, după care am epuizat toți biscuiții din rucsac pentru a primi energia necesară traversării Crestei Balaurului.

Tura noastră veselă

Valea Gaura

Pe Creasta Balaurului

Floare de colț (Leontopodium alpinum)

Deși florile de colț erau deja uscate și se pregăteau de hibernare, am încercat pe cât posibil să nu le călcăm, deși misiunea s-a dovedit a fi una grea deoarece pe creastă era plin de mănunchiuri de flori de colț.

Unul din pasajele grele pe care a trebuit să le traversăm

Pe creasta Balaurului

Priveliști de pe creastă

Colții Morarului

Ce-i drept la coborârea de pe creasta Balaurului am bălăurit un pic prin pădure pentru a găsi poteca ce duce în Valea Morarului și odată cu întâlnirea urmelor proaspete ale unui moș martin am început concertul de muzică de fluierături pentru a evita întâlnirea acesta.

Odată ajunși în Valea Morarului, Laura a început să se resimtă destul de tare din cauza bocancilor noi pe care îi purta, iar drumul până la gura Diham a fost cu adevărat un calvar pentru ea, astfel încât eu și cu Andrei am rămas în urmă pentru a o susține și pentru a o încuraja.

Odată ajunși în Bușteni, am savurat o bere rece și ne-am luat rămas bun unii de la alții, cu speranța că o să ne revedem în curând pe alte trasee montane.

Jurnalul lui Andrei: http://www.ad078.com/poveste-de-inceput-de-toamna/

Jurnalul lui Ruxi: http://ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/plimbare-cu-ploaie-strunga-si-creasta-balaurului.html