-Click pe fotografii pentru mărire-
După cum am menționat și în jurnalul trecut, pentru week-end-ul 05-06.06.2010, aș fi preferat să fac o tură ușoară, însă cum nu pot să stau departe de ofertele interesante, am răspuns invitației făcute de Andrei, care mi-a propus să mergem pe Valea Seacă dintre Clăi.Ca să fiu sincer m-am resimțit un pic după tura pe care am făcut-o înainte cu o zi în munții Ciucaș, însă în ciuda oboselii, pofta de mers pe munte pe care o aveam era de invidiat. (Tura din Ciucaș).
La această tură a participat și Costel, un prieten de-al meu din București pe care l-am cunoscut la cabana Diham în luna februarie al acestui an.
Cum problemele la noi încep de dimineață, Andrei, organizatorul turei, a fost cuprins de vise și era cât pe ce să piardă microbuzul, însă Costel a reușit în cele din urmă sa-i dea deșteptarea în timp util.
Nu-mi dau seama cu ce microbuz au venit, pentru că au ajuns foarte repede, iar eu care de obicei îmi propun să ajung cu 10-15 minute mai repede ca să nu fiu așteptat, reușesc să ajung cu 10-15 minute mai târziu...frumos din partea mea. Parchez mașina lângă Hotel Silva, ne echipăm, eu cu Costel bem o cafea și fumăm o țigară, în timp ce Andrei se uita cu dispreț la noi și savura o ciocolată(nu rețin detaliile, dar cred că așa s-a întâmplat...:) - Andrei știe mai bine).
Trebuie să menționez că a fost prima vale de abrupt pe care am făcut-o pe timp de vară și care a implicat folosirea unor tehnici elementare de alpinism și de asemenea un echipament special (ham, cască, coardă, carabine, anouri și reverso), care s-au dovedit a fi foarte utile pe o vale de abrupt, mai ales pentru situațiile neprevăzute.
Generalități privind traseul:
Valea Seacă dintre Clăi, grad de dificultate 1B.
,,Afluent al Prahovei între Poiana Ţapului şi Buşteni valea traversează poteca Schiel aproape de punctul „La Grătar". Ascensiunea, destul de interesantă a firului aflat între Claia Mare şi Clăiţa, ia sfârşit în Brâna lui Răducu la cca 1850 m altitudine".W.Kargel - Bucegii.
,,Ascensiunea Văii Seci a Jepilor (denumită şi Valea Seacă a Clăii sau Valea Seacă dintre Clăi), începând dintr-un punct situat în plină zonă forestieră, se desfăşoară pe o diferență de nivel egală cu porţiunea de stâncă a unora dintre marile văi de abrupt, între care: V. Coştilei, V. Gălbinelelor, Hornul Coamei, V. Mălinului etc). Privit în ansamblu, traseul Văii Seci prezintă un caracter alpin mai puţin accentuat decît al văilor din masivele Caraiman şi Coştila, obstacolele de pe parcurs - deşi numeroase - fiind, în general, lipsite de dificultăţi, iar regiunea acoperită cu o vegetaţie subalpină abundentă, caracteristieă versanţilor nordic şi răsăritean ai Jepilor Mici". Emilian Cristea - Monografie Bucegi (1961).
Harta cu traseul nostru scanată din cartea ,,Bucegii" a lui W.Kargel
Intrarea în traseu
La intrarea în traseu se auzeau niște voci, însă noi ne-am văzut de drum presupunând că sunt persoane care merg pe Jepii Mari, însă la un moment dat am fost opriți de o voce care venea din spatele nostru și care ne întreba pe ce traseu mergem, iar după ce Andrei le-a dat explicații cu privire la traseu am pornit din nou la drum.
Pe traseu
Vremea foarte frumoasă de care am avut parte a avut rolul de a ne energiza, motiv pentru care ritmul nostru devenea din ce în ce mai alert, până când s-a ridicat în fața noastră o săritoare destul de mare care ne-a tăiat din elan.Andrei a fost cel care a urcat primul, iar pentru siguranță ne-a aruncat coarda, având în vedere că este primul traseu de acest gen atât pentru mine cât și pentru Costel. Acum au urmat momentele de chin pentru mine, dar nu din cauza săritorii ci din cauza hamului pe care mi l-a împrumutat Andrei și care ne-a dat mari bătăi de cap până am reușit să-l descurcăm(Sunt convins că inițial hamul era în regulă, însă având în vedere calitățile mele tehnice care merg pe principiul ,,unde pun eu mâna, pune și Dumnezeu mila" s-a ales praful de bietul ham...:) ).
Nu știu ce au înțeles persoanele care l-au întrebat pe Andrei despre traseul pe care îl urmăm, pentru că au apărut din nou în preajma noastră și ne-au întrebat dacă mai e mult până la cabana Babele, ceea ce l-a determinat pe Andrei să le dea explicații mai amănunțite cu privire la traseul nostru și la posibilitățile de a ajunge la cabana Babele. Noroc că au apărut băieții, ca abia a avut preocupare și Andrei până a reușit Costel să descurce hamul, iar eu să-mi potrivesc casca, care ce-i drept era un pic mică.
Deși a fost prima experiență de acest gen, săritoarea nu mi-a pus probleme în escaladarea ei și s-a dovedit a fi chiar prietenoasă, oferindu-mi o multitudine de prize, însă totuși încrederea am dobândit-o și prin faptul că eram asigurat.
Deși era luna iunie se pare că stratul de zăpadă era destul de gros, în unele zone având chiar câțiva metri buni spre surprinderea noastră. Deși aveam colțarii la mine nu i-am folosit pentru că sunt mai degrabă niște improvizații, care au un sistem ciudat de prindere și mi-ar fi luat aproximativ 15 minute echiparea, iar eu nu dispuneam de răbdarea necesară.
Deși era luna iunie se pare că stratul de zăpadă era destul de gros, în unele zone având chiar câțiva metri buni spre surprinderea noastră. Deși aveam colțarii la mine nu i-am folosit pentru că sunt mai degrabă niște improvizații, care au un sistem ciudat de prindere și mi-ar fi luat aproximativ 15 minute echiparea, iar eu nu dispuneam de răbdarea necesară.
Între timp am mai avut parte de mici obstacole, dar care nu ne-au ridicat mari probleme și pe care le-am trecut cu succes.
Moment de relaxare
La săritoarea cu fereastră am pierdut timp prețios în ciuda faptului că era acoperita cu zăpadă, iar pentru trecerea ei era necesară doar o săritură de 2 metri, însă de frică să nu facem vreo aterizare greșită, am preferat să complicăm traseul și am coborât la baza săritorii, unde cu ajutorul pioletului am făcut scărițe în zăpadă și ne-am cățărat prin metoda numită ,,șprait".
Stratul de zăpadă a devenit instabil, acesta fiind destul de gros la suprafață, dar nu aveam certitudinea că stratul ar fi avut continuitate până la sol, iar Costel a fost prima victimă a acestui fenomen, norocul lui a fost că a nu se afla deasupra vreunei săritori și a căzut în gol doar vreun metru și jumătate.
Se pare că nici eu nu am scăpat de glumele pe care zăpada le avea în program, însă am reușit să mă proptesc cu brațele în lateral și trebuie să recunosc că am intrat în panică în momentul în care m-am uitat în jos și am văzut unde era să cad (cred că erau vreo 6 metri până la solul care era înghețat și care era înclinat destul de tare, deschizând drumul spre o galerie în zăpadă care nu se vedea unde se termină). Andrei văzând că am intrat în panică s-a întors și m-a ajutat să ies din copcă.
Operațiunea de salvare
Odată ajunși în șa ne-am dezechipat și am luat o pauză, fiind recompensați de vremea bună și de priveliștile pe care ni le oferea natura. Ne-am reîncărcat forțele, unii cu cârnaț și cașcaval, iar alții cu morcov și pătrunjel (așa se explică faptul că stratul de zăpadă nu a cedat la Andrei...:) ), iar după încă câteva momente de leneveală am pornit la drum spre Brâul lui Răducu.
Cantonul Jepi și Jepii Mari
Crucea Caraiman
Creasta cu Zimbri
,,Pitorească și variată, refugiu al caprelor negre, Brâna lui Răducu (numele este al unui vânător de capre negre din trecut) începe din poteca Schiel și ia sfârșit în Valea Jepilor". W.Kargel - Bucegii.
Pe Brâul lui Răducu
Claia Mare
Mergem noi ce mergem cu pasul mare și vioi, până în momentul în care ajungem la o brâniță destul de expusă, foarte îngustă și lungă de vreo 4 metri...cu ceva emotii și cu multă sudoare pe frunte am reușit să trecem brânița după care ajungem într-un loc în care nu prea aveam soluții de continuare a traseului și care lui Andrei nu i se părea cunoscut. Pentru a putea analiza cu atenție orice detaliu din teren, Andrei își dă rucsacul jos, moment în care casca i se desprinde și o ia la vale, în ciuda faptului că nu era asigurată și a întâlnit o săritoare de vreo 15-20 m în calea ei, care se pare că nu a reușit să o intimideze. Andrei ne-a făcut o demonstrație de coborât în rapel și a reușit să-și recupereze casca, după care ne-am întors cu speranța de a găsi poteca cea bună.
Ne-am întors noi ce-i drept, dar unde credeți că am ajuns? Tot la brânița cea expusă, pe care o înfruntăm din nou. Continuăm traseul până când realizăm că totuși poteca era foarte bine marcată, iar traseul era cel bun și facem din nou stânga împrejur. Ajungem din nou la brâniță, moment în care îmi aduc aminte de bancul pe care l-a spus Remus în tura de pe Valea Gălbenele, însă pentru moralul lui Costel am preferat să îl păstrez până când ieșim pe traseul bun. Bancul era ceva de genul:
Satul era amenințat de viitură.
Toata lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Bulă, mai credincios din fire, nu se agita deloc.
Vecinii lui îl întreabă:
- Ce faci, Bulă? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salvează-te!
- Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…
Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Bulă, se urca pe acoperișul casei și stă și așteaptă.
Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barca de salvare.
- Ce faci, Bulă, acolo sus? Sari în barca, că ai sa te îneci!
- Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva!
- Treaba ta!
Mai stă ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.
- Hai, Bulă, sari în barcă și salvează-te!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva!
- Mă, Bula, ești nebun, hai odată, ca te ia apa!
- Nu!
Pleacă și a doua barca. La cea de a treia barcă, povestea se repetă.
Apoi, Bula moare înecat și ajunge în Rai.
Ajuns la porțile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere sa fie lăsat să vorbească cu Dumnezeu.
- Pai bine, Doamne! Eu ma rog atâta la tine… iți dau toata încrederea mea și tu ma lași sa mor ?!?
- Cum ziceai ca te cheamă? întreaba Dumnezeu.
- Bulă.
Cauta Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Bulă.
- Măi, Bulă, nu știu cum sa-ți spun… dar la mine aici scrie ca ți-am trimis trei bărci!
După ce am trecut a treia oară brâul, Andrei a făcut câțiva pași deasupra și a găsit poteca bună, nemaifiind nevoiți să trecem pentru a patra oara brâul și doamne ferește să ne întâlnim cu Bulă. :))
Traseul nu ne-a mai creat probleme, am ajuns în scurt timp pe Valea Jepilor care spre surprinderea noastră era acoperită cu un strat gros de zăpadă, după care ne-am continuat drumul spre Bușteni pe potecile însorite, ascultând freamătul apelor.
Satul era amenințat de viitură.
Toata lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Bulă, mai credincios din fire, nu se agita deloc.
Vecinii lui îl întreabă:
- Ce faci, Bulă? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salvează-te!
- Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…
Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Bulă, se urca pe acoperișul casei și stă și așteaptă.
Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barca de salvare.
- Ce faci, Bulă, acolo sus? Sari în barca, că ai sa te îneci!
- Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva!
- Treaba ta!
Mai stă ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.
- Hai, Bulă, sari în barcă și salvează-te!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva!
- Mă, Bula, ești nebun, hai odată, ca te ia apa!
- Nu!
Pleacă și a doua barca. La cea de a treia barcă, povestea se repetă.
Apoi, Bula moare înecat și ajunge în Rai.
Ajuns la porțile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere sa fie lăsat să vorbească cu Dumnezeu.
- Pai bine, Doamne! Eu ma rog atâta la tine… iți dau toata încrederea mea și tu ma lași sa mor ?!?
- Cum ziceai ca te cheamă? întreaba Dumnezeu.
- Bulă.
Cauta Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Bulă.
- Măi, Bulă, nu știu cum sa-ți spun… dar la mine aici scrie ca ți-am trimis trei bărci!
După ce am trecut a treia oară brâul, Andrei a făcut câțiva pași deasupra și a găsit poteca bună, nemaifiind nevoiți să trecem pentru a patra oara brâul și doamne ferește să ne întâlnim cu Bulă. :))
Traseul nu ne-a mai creat probleme, am ajuns în scurt timp pe Valea Jepilor care spre surprinderea noastră era acoperită cu un strat gros de zăpadă, după care ne-am continuat drumul spre Bușteni pe potecile însorite, ascultând freamătul apelor.
Tura noastră: Andrei Done, Eu și Costel
Odată ajunși în Bușteni nu ne-am putut abține tentației de a savura o bere rece și niște mititei, prilej cu care am analizat toate momentele din tură, care păreau a fi vesele acuma și de asemenea i-am mulțumit lui Andrei pentru tura oferită, în speranța că o să ne mai ia cu el și în viitor. A fost o tură foarte frumoasă pe care sper să o refac în anul următor, dar data următoare cu continuare spre platou prin hornul cu flori.
Pentru a citi jurnalul lui Andrei, click aici: http://www.ad078.com/uncategorized/pe-seaca-dintre-clai-la-inceput-de-iunie/
